Soluții punctuale
Probleme diverse
Preferat pentru
Specializare
Acoperire națională
Cabinet în București
Solicită o consultație

PFA vs SRL în 2025. Care formă de organizare este mai avantajoasă din punct de vedere fiscal?

În anul 2025, după perioada electorală, Guvernul României a început să adopte măsurile necesare diminuării deficitului bugetar. În acest context are loc și o ajustare a sistemului fiscal, mai ales că revizuirea sistemului fiscal este necesară în contextul implementării PNRR.

Pe data de 7 iulie 2025, Guvernul României și-a angajat răspunderea pe un proiect de lege cu multiple modificări legislative, inclusiv în domeniul fiscal. Este de așteptat ca în perioada următoare să mai apară și alte modificări la Codul fiscal.

Prezenta analiză își propune să prezinte avantajele și dezavantajele între formele organizare PFA (sau întreprindere individuală – ÎI, pentru identitate de rațiune) și SRL, atunci când societatea cu răspundere limitată are un singur asociat.

Obligație fiscalăPFASRL
Impozit profit016%
Impozit venit10%16% (dividende)
Contribuție sănătate10%, dar nu mai mult de 60 de salarii minime / an10%, dar nu mai mult de 24 de salarii minime / an
Contribuție pensie25%, dar nu mai mult de 24 de salarii minime / anNu este cazul.

Alegerea unei forme din cele 2 nu este neapărat una ușoară, însă fiecare are propriile avantaje, atât fiscale cât și nefiscale.

Avantajele fiscale: 10% pe venitul net (venit – cheltuieli) la PFA vs. 30% pe venitul distribuit la SRL (dacă se distribuie tot profitul). În funcție de pragul de venit se aplică și plafonul la contribuția la sănătate (CASS). Spre exemplu, la un venit anual de 97.200 lei (24 de salarii minime), sarcina fiscală este aproximativ egală cu 45% la PFA și 40% la SRL. Cu toate acestea, mai avantajos este regimul PFA deoarece include și contribuția la pensie.

Avantaje contabile: În cazul în care se optează pentru PFA, contabilitatea se ține în partidă simplă, nefiind obligatorie contractarea unui contabil. Și în măsura în care se contractează un contabil, contabilitatea în partidă simplă este mai ieftină, fiind mult simplificată. Contabilitatea pentru SRL se ține în mod obligatoriu în partidă dublă, ceea ce generează cheltuieli și diligență suplimentară.

Avantaje operaționale: În cazul în care se optează pentru PFA, titularul are acces direct și imediat la bani. În cazul unui SRL, profiturile se pot distribui trimestrial. Totodată, plata impozitelor la PFA se face anual, în timp ce la SRL trimestrial și anual.

Cu toate acestea, la SRL mai există și regimul de impozitare al microîntreprinderilor. Având în vedere că acest regim vizează impozitarea la nivelul cifrei de afaceri, dar și faptul că este destul de restrictiv, nu a fost analizat în cele de mai sus. Acest regim de impozitare poate fi mai avantajos, în unele cazuri, dacă rata de profitabilitate este ridicată.

Related Posts