Aplicarea Legii nr. 154/2021 a fost din nou prorogată

Prin Legea nr. 154 din 4 iunie 2021 a fost completată OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice pentru copiii persoanelor care beneficiază sau au beneficiat de OG nr. 105/1999. Aceste drepturi urmau să se acorde începând cu 1 ianuarie 2022. Prin art. XL din OUG nr. 130/2021, termenul de intrare în vigoare a drepturilor prevăzut de Legea nr. 154/2021 a fost modificat pentru 1 ianuarie 2023.

Prin Legea nr. 210/2022, s-a stabilit că începând cu august 2022 intră în vigoare drepturile stabilite pentru copiii persoanelor care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b), d) și e) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, iar începând cu 1 ianuarie 2023 intră în vigoare drepturile stabilite pentru copiii persoanelor care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și g), precum și pentru copiii prevăzuți la art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 (persoana care a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, respectiv care a fost evacuată din locuința pe care o deținea).

Prin OUG nr. 168/2022, acest din urmă termen prevăzut de Legea nr. 210/2022 a fost prorogat pentru 1 ianuarie 2024. Pentru a obține aceste drepturi pentru anul 2022 și anul 2023, OUG nr. 130/2021 și OUG nr. 168/2022 trebuie atacate la Curtea Constituțională, prin intermediul unei excepții de neconstituționalitate care trebuie să fie invocată în cadrul unui proces pe rolul instanțelor judecătorești.

Dacă doriți asistență juridică cu privire la contestarea OUG nr. 130/2021 și OUG nr. 168/2022, ne puteți contacta folosind următorul formular.