Soluții punctuale
Probleme diverse
Preferat pentru
Specializare
Acoperire națională
Cabinet în București
Solicită o consultație

Suspendarea definitivă a unei decizii de atragere a răspunderii solidare. Creanțe bugetare de peste 20.000 EUR imputate reprezentantului legal al unei asociații

Curtea de Apel București a pronunțat recent o soluție de respingere a recursului declarat de ANAF împotriva Sentinței Tribunalului București de suspendare a executării unei decizii de atragere a răspunderii solidare până la soluționarea definitivăa cauzei (art. 15 din Legea nr. 554/2004). Soluția Curții de Apel București vine după ce anterior Curtea de Apel București a anulat recursul organului fiscal ca nemotivat atunci când a fost suspendată decizia până la soluționarea cauzei în primă instanță.

Context

În contextul rezilierii unui contract de finanțare pentru fonduri nerambursabile, decizia de reziliere a fost transmisă ANAF pentru recuperarea debitului stabilit prin aceasta. Organul fiscal a demarat executarea silită împotriva unei organizații neguvernamentale (asociație), a constatat starea de insolvabilitate și a emis o decizie de atragere a răspunderii solidare, cu toate că în cauză nu exista niciun fel de element de rea-credință și nici creanțe fiscale.

În același timp, decizia de reziliere este contestată, fiind un proces pe rolul Tribunalului București de mai mulți ani, încă nefinalizat.

Soluția instanței

Tribunalul București a reținut că din moment ce decizia de reziliere a fost contestată și face obiectul unui proces pe rol, se impune reținerea cazului bine justificat și astfel se dispune suspendarea executării deciziei de atragere a răspunderii solidare. ANAF a formulat recurs, iar Curtea de Apel București a respins recursul ca nemotivat.

Mai departe, în cadrul acțiunii în anulare s-a solicitat suspendare executării deciziei de atragere a răspunderii solidare până la soluționarea definitivă a cauzei. Instanța de judecată a admis cererea reclamantului, iar ANAF a formulat din nou recurs.

Curtea de Apel București a respins recursul ANAF ca nefondat, validând astfel soluția Tribunalului București.

De reținut

“Observăm o abordare din ce în ce mai agresivă a organelor fiscale în utilizarea procedurii răspunderii solidare. Această instituție se folosește deja și pentru creanțe care nu sunt fiscale, deși instituția se referă la obligațiile fiscale. Modalitatea de emiterii a deciziilor deja nici nu mai ține cont de o eventuală rea-credință a reprezentantului legal, ci tinde spre o răspundere obiectivă care apare automat cu constatarea unei stări de insolvabilitate. Această practică este nelegală și este sancționată de instanțele judecătorești. Cu toate acestea, pentru contribuabilii de bună-credința înseamnă stres și costuri.” a declarat avocatul Alexandru Bajdechi.

Related Posts