Problema centrală a cauzei a fost dacă o decizie de excludere din partid poate fi menținută în lipsa unei motivări concrete, în condițiile în care actul nu descria faptele imputate, nu explica în ce mod ar fi fost încălcate dispozițiile statutare invocate și nu justifica aplicarea celei mai severe sancțiuni interne.
În plus, decizia conținea o contradicție esențială privind identificarea persoanei vizate, iar apărarea a susținut că această neclaritate afecta însăși validitatea actului. S-a mai ridicat și problema aplicării retroactive a statutului partidului rezultat în urma fuziunii pentru fapte pretins săvârșite anterior momentului în care clienta a redobândit calitatea de membru în formațiunea respectivă.
Strategia noastră a fost construită în jurul distincției dintre controlul de oportunitate și controlul de legalitate. Nu am solicitat instanței să substituie aprecierea politică a partidului, ci să verifice dacă sancțiunea a fost stabilită și aplicată cu respectarea statutului, a dreptului la apărare și a exigențelor minime de motivare.
Am arătat că o decizie de excludere nu poate fi redusă la enumerarea unor articole din statut. Pentru a permite apărarea reală a persoanei sancționate și controlul judecătoresc efectiv, actul trebuia să indice faptele concrete reținute, norma încălcată, legătura dintre faptă și norma invocată, precum și rațiunea pentru care a fost aleasă sancțiunea maximă.
De asemenea, am susținut că pretinsele fapte imputate nu puteau fi analizate prin aplicarea retroactivă a statutului unei formațiuni politice pentru o perioadă anterioară fuziunii, când clienta avea o altă apartenență politică. Apărarea a fost completată cu argumentul caracterului contradictoriu al actului, care nu permitea stabilirea clară a destinatarului sancțiunii.
În apel, am menținut aceeași linie strategică: apărarea hotărârii primei instanțe pe temeiul nulității deciziei de excludere, respectiv pe ideea că lipsa motivării nu poate fi remediată ulterior prin explicații oferite în litigiu. Totodată, am invocat și lipsa de interes a apelului, în raport cu evoluțiile ulterioare privind calitatea de membru de partid.
Tribunalul Bacău a admis acțiunea și a anulat decizia de excludere. Instanța a reținut nulitatea deciziei, în special prin raportare la lipsa unei motivări efective și la imposibilitatea exercitării unui control real asupra legalității sancțiunii.
Soluția a rămas definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Bacău.
